Ramayana de Valmiki

Ramayana este o epopee antică, scrisă în sanscrită de către poetul Valmiki. Reprezintă totodată o carte importantă a hinduismului. Ramayana conține 24.000 de versuri și povestește despre călătoriile prințului Rama, a cărui soție, Sita, este răpită de către demonul Rākshasa. Se pare că versiunea cunoscută astăzi a fost scrisă în perioada 500 - 100 î. Hr.

Accesează textul Ramayana

Sakuntala de Kalidasa

Poet și dramaturg indian de limbă sanscrită, Kalidasa a făcut parte probabil, din grupul ”celor  nouă perle”, poeți vestiți, artiști și filozofi de la curtea regelui Vikramanditya (380 - 413 e.n.)

      Subiectul acestei drame în șapte acte, în versuri și proză, capodopera lui Kalidasa, este împrumutat din Mahabharat: Regele Dusyanta se căsătorește cu Sakuntala, fiica adoptivă a sihastrului Kanva, pe care regele, aflat la vânătoare, o întâlnise în luminișul unei păduri. Reîntors în Capitală, Dusyanta o uită pe Sakuntala, iar aceasta pierde într-un râu inelul pe care soțul său i-l dăduse ca semn de recunoaștere astfel încât atunci când se prezintă în sfârșit în fața lui, acesta n-o mai recunoaște iar ea nu se poate apăra pentru că tocmai pierduse inelul.

       Plină de tristețe, Sakuntala dă naștere, într-o pădure din Himalaia, unui copil, Bharata. Un pescar găsește în apă inelul pierdut și îl duce regelui, care amintindu-și de aceea pe care n-o recunoscuse, pleacă în căutarea Sakuntalei. Regăsind-o, o readuce la Curte împreună cu copilul căruia i se prexice că va stăpâni tronul lumii.

      Grația și lirismul piesei, sentimentul profund al naturii pe care Kalidasa le evocă cu atâta măiestrie, ies în evidență și din următoarea scenă în care Sakintala plecând spre soțul ei își ia rămas bun de la locurile natale.

Fiindcă nu am găsit varianta online a textului, voi posta cateva fotografii sugestive ale Sakuntalei şi un clip cu dansul şi muzica specifice vremii.

Accesează Sakuntala dance drama

Începutul. Epopeea lui Ghilgameș

Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive și povestește faptele eroice ale lui Ghilgameș, legendarul rege al cetății Uruk.

Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameș se poate numi drama existențială a omului, lupta lui cu forțele oculte și perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia și raportul de prietenie între oameni, teama de moarte și setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii și destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizația urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii.

Text Epopeea lui Ghilgameş

„Biblia actorului”

Konstantin Sergheievici Stanislavski (în limba rusă: Константин Сергеевич Станиславский) (n. 5 ianuarie 1863; d. 7 august 1938) a fost un regizor și teoretician rus al teatrului, inovator în teatrul și arta actoricească.

În 1897 a fost cofondatorul Teatrului de Artă din Moscova alături de Vladimir Nemirovici-Dancenko. Una dintre primele piese puse în scenă a fost Pescărușul al lui Anton Cehov. În Teatrul de Artă, Stanislavski a început dezvoltarea faimosului său "Sistem", bazat pe tradiția realismului lui Alexandr Pușkin.

"Sistemul" lui Stanislavski se concentrează pe dezvoltarea în mod realist a personajelor. Actorii erau instruiți să folosească "memoria afectivă" pentru a portretiza în mod natural emoțiile personajelor interpretate. Pentru a reuși în această încercare, actorilor li se cerea să se gândească la un moment din viețile lor în care au simțit emoția dorită și să încerce să o prezinte pe scenă, totul în dorința de a asigura o interpretare cât mai apropiată de realitate.

Sistemul lui Stanislavski este o metodă complexă pentru interpretarea unor personaje credibile. Actorii de film, televiziune și de teatru din zilele noastre datorează mult acestei metode.

Una dintre căile folosite de Sistem este aceea a "magicului dacă". Actorii erau îndemnați să-și pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: "Ce aș fi făcut eu dacă m-aș fi aflat în aceeași situație cu personajul meu?"

 Ataşez mai jos cartea lui Stanislavski, carete pe care orice elev sau student sau un simplu pasionat al teatrului ar trebui să o citească. Este o carte de referinţă şi se mai numeşte şi „biblia actorului”.

 Accesează cartea Munca actorului cu sine însuşi

Bun venit!

Nume:Oana Cristiana Bănuţă

Ocupaţia: Studenta la Actorie

Scopul blogului: Proiect la DPPD, adică Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, adică o încercare de a fi prof. 

Lăsând la o parte aceste prezentări, voi scrie în cele ce urmează ce mi-aş dori să postez aici.

Mai întâi de toate (şi o spun cu certitudine), nu mi-aş fi putut închipui că aş putea să fac un blog în care să vorbesc despre încercarea de a evolua într-o direcţie străină mie, Pedagogia.

Arta actorului ca disciplină în liceele vocaţionale, este din păcate o enigmă pentru toată lumea. Elevii şi chiar şi "oamenii mari" nu ştiu că avem licee în care se studiază teatrul, nu ştiu că acolo merg adolescenţi cu vise poate,mult mai măreţe decât cele ale unui elev de la o şcoală cu profil real, spre exemplu.

Copiilor care studiază Arta actorului ca disciplină fundamentală în timpul liceului, ar trebui să li se acorde o atenţie mult mai mare. 

Oricine poate învăţa să calculeze, sau să scrie...însă nu mulţi sunt copiii care lucrează numai cu un instrument,sufletul.

Pentru un elev la un liceu cu profil artistic, în special un elev care studiază Arta actorului, este destul de dificil să procure materiale informative sau pur şi simplu să cerceteze în timpul liber demeniul său de interes.

M-am hotarât ca acest blog să fie un sprijin pentru elevi, să le ofere informaţii despre spectacole, bibliografii, regizori, dar în special pentru a le forma o idee despre istoria teatrului, fiindcă plasând un autor dramatic într-o epocă , este mult mai uşor să identifice temele vremii.

P.S Acest blog nu o sa conţină un limbaj de "piatră", chiar dacă încearcă să pară serios. În teatru se vorbeşte din suflet, nu din bolovani!